Dragă Românie, iartă-ne!


Scuză-mă, țară dragă!

Tu ești frumoasă, minunată chiar. Nu e vina ta că noi cei care te populăm suntem niște imbecili. Nu e vina ta că te-am vândut pe un litru de ulei și un pix. Nu e vina ta că ți-am tăiat și vândut pădurile sau că ți-am distrus frumusețea cu lipsa noastră de minte.

Nu, nu ești tu vinovată! Vinovați suntem noi!

Noi cei care sperăm la schimbare, dar nu facem nimic. Cei care așteptăm să facă alții, iar când fac nu ne implicăm. Noi cei care urlăm cât ne ține gura că suntem o țară condusă de corupți, dar nu facem nimic în privința aceasta. Noi cei care nu ieșim la vot, noi cei care ne doare-n p*la de tot și toate. Care povestim cum am plecat din țară fiindcă aici nu găsim nimic bun, dar nici nu luptăm să facem ceva în privința asta, stăm doar și asistăm ca spectatori cum țara noastră, scumpa Românie, e distrusă în cel mai jalnic mod posibil.

Dragă mea Românie, te rog să ne ierți!

Să ne ierți că am ajuns să fim conduși de cei cărora nu le pasă decât de propria piele. De agramați și penali.

Da, în afară e diferit pentru că neamțului, englezului, ungurului sau francezului i se rupe de ceea ce face sau are vecinul. Se uită în ograda lui. Nu vă mirați că în România nu este așa când pe toți ne interesează să vedem ce are x și ce are y, iar noi să avem ceva și mai și. Plecați în străinătate din România de la coada vacii și veniți înapoi cu aere de vedete.

Să nu ne mirăm de halul în care România a ajuns! Totul pornește de la noi, noi trebuie să fim schimbarea, în schimb ne doare-n paișpe, dar vrem condiții ca afară.

Iartă-ne, dragă Românie! Iartă-ne că suntem proști și nepăsători!

Reclame

Vrei să mori? Fă-ți programare!


În România se știe ca dacă ai de pregătit o înmormântare ai nevoie de bani și nu puțini. Pentru ce?
Păi popa trebuie plătit, iar oamenii care vin la priveghi trebuie umflați cu băutură și mâncare. Apoi trebuie să plătești sicriul, haine noi nu-i cumperi mortului că merge și costumul ce l-a avut acum cincizeci de ani când a fost mire, nu contează că nu îl mai încape, îl îndeși tu cumva. Vine și ziua cu înhumarea și după ce îl bagi pe nea Gică le subsol, dai iarăși de mâncat și de băut la toată lumea prezentă. Apoi mai vin părăstase de 3 zile, 9 zile, 6 săptămâni și câte or mai fi, deci îți trebuie o mică avere.

Până acum să îți moară cineva la spital și să nu ajungi să îl scoți de la morgă în timpul acodat de medic era un coșmar, mai aveai de plătit și morga, nu doar înmormântarea. Acum poți scăpa de grijile acestea, căci(look to the picture):24232849_10203969015021169_8852611412542996584_n

Deci v-ați lămurit, da? Nu se mai moare așa ușor în Românica noastră. Mori în programul stabilit, eventual își faci și programare.
Nu-ți faci programare, mori la Paștele cailor.

Deci, să vă explic cum stă treaba. Dacă nu vreți să dați greș, urmați pașii de mai jos:

1. Ca să nu îți iei apropiații prin surprindere, ia un calendar și alegeți împreună data când vrei să o mierlești;
2. Iei telefonul și suni la cabinet pentru o programare, eventual mergi și la un control, nu de alta, dar să știe doamnele/domnii de acolo cu cine au de a face;
3. După trecerea pragului cu programarea, te apuci de cumpărat cele necesare, inclusiv sa dai capară la popă să fii sigur că e disponibil acele 3 zile(priveghi+înmormântare);
4. Te prezinți în data stabilită la cabinet și o mierlești. E simplu aici, ca și ungurul ”culcat viu, sculat mort”.

Așa se desființează și poezia:
”Vrei să mori,
Dar din sulă bani de flori!
Flori ca flori, mai pui și iarbă,
Dar din sulă bani de groapă!”

Acum ai timp suficient să îți pregătești înmormântarea, fără a lăsa totul pe capul rudelor, să te înjure și când ești în sicriu că i-ai lăsat fără bani cu moartea ta.
Ca la noi, la nimeni!

P.S: România, trezește-te!

Sursa foto

Pe unde a mai umblat Mugur


„Am trecut recent prin nişte aeropoarte şi vreau să împărtăşesc cu voi ce am văzut în două dintre ele, pe sistemul : „Să nu ziceți că nu v-am zis”.

 

1. Fiumicino, Roma: Preasfântă născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria! Să luați Xanax sau ceva de genul dacă plănuiți un zbor spre Cetatea lu’ Peşte Eternă. Au instalat idioții ăia un sistem de „check in” automat care sigur-sigur-sigur vă va scoate din minți. Ştiu că am IQ-ul peste medie, că m-a dus mama să fiu testat când eram mic, dar tot am fiert de draci. Prima problemă a sistemului e că tre’ să ştii italiană ca să pricepi de unde se selectează altă limbă. Asta din fericire o ştiu, aşa că mi-am printat singur permisu’ de îmbarcare şi etichetele alea pentru genți, deşi lumea urla în jurul meu la mitocanii ăia de functionari să-i ajute, dar când am ajuns la faza cu cântăritul, pusul etichetelor pe genti si al codului de bare şi toate cele, am zis că fac accident vascular la creierii capului. Dacă n-ai lucrat niciodată într-un aeroport sau nu te-ai uitat atent la ăia care făceau asta în trecut… mult noroc!

 

2. Aeroportul Nikola Tesla din Belgrad: Sfinte Constantine dimpreună cu sfânta mă-ta Elena! Decât să mai trec prin aeroportu’ ăla mai bine-mi dau cu Tesla-n coaie! N-am mai întâlnit asemenea bizarerie de când am fost cu fratimiu în 2006 la poşta din Buzău să schimbăm dolari de au evacuat alea clădirea şi le-au trebuit juma’ de oră, 6 drumuri de la parter la etajul 1 şi 15 coli A4 de semnat ca să facă primul schimb valutar din istoria oraşului.

 

Post-scriptum pozitiv, să nu ziceți că văd numa’ negru peste tot: am văzut fo două sârboaice pe care le-aş băga anticipat în U.E.”

 

Mugur B.

Romantismul, asteptari versus realitate


Serile romantice sunt întotdeauna un strict necesar, nu la toți, dar la unii da. Știți cu toții filmele alea americane sau poate nu, în care ea ca o iubită model îi pregătește lui cina, o aranjează frumos, pune masa, lumânări, muzică și un vin bun. El vine de la muncă, savurează împreună mâncarea și vinul și totul se termină cu o partidă mișto de sex. Ei, le știți, nu? No, alea sunt filme, realitatea stă altfel.
Luăm ca exemplu un el şi o ea. Cuplu tânăr şi fericit. El munceşte în draci toată ziua, ea studentă la frecvenţă redusă cu mult timp liber.
Se pune ea frumuşel într-o zi să îi pregătească iubitului o cină romantică aşa cum văzuse ea în filme.
Şi începe!
Găteşte, aranjează camera cu petale de trandafiri şi lumânări, muzică silenţioasă, umple cada cu spumă, pune şi acolo nişte lumânări, apoi pregăteşte vinul şi paharele.
Şi aşteaptă, aşteaptă, aşteaptă şi într-un final apare prinţul rupt de  obosit cu întrebarea regulată „azi ce mâncăm?”.
Îşi aruncă hainele cât colo, nu bagă de seamă că s-a chinuit ea să pregătească totul ca la carte. Merge la baie, se aruncă în cadă, apoi vine şi haleşte pastele gătite de iubita lui, bea un pahar de vin şi o întreabă pe ea care e vizibil iritată: „Ce ai iubito? Tu nu mănânci?”.
No, acum fiind clar că i-a stricat seara, ea se resemnează totuşi cu gândul la partida aia mişto de sex. Fuge repede în baie, se dezbracă, face rapid un duş, apoi se unge cu fel şi fel de alifii. merge în dormitor şi  surpriză… Iubitul ei doarme dus, nici că îi pasă!
Şi aşa s-a dus dracului toată seara ei romantică, la final îi rămâne să mănânce şi ea ceva, să dea pe gât vinul rămas şi să se pună la somn.
Morala e următoarea: Nu tot ce zboară se mănâncă, iar ceea ce vedeţi în filme nu puteţi aplica şi practica cu oricine în realitate.
P.S: Orice asemănare cu persoane sau întâmplări din realitate este pur întâmplătoare.
P:S1: Care faceţi o cină romantică? :))

 

Am mărit echipa


Da, da, aţi citit bine, am mărit echipa.

Începând de ieri, 27 septembrie 2017, în echipa blogului pe postul de autor au intrat Daciana şi Alexandra.

Daciana e din judeţul Arad, 28 de ani, căsătorită şi una dintre femeile care ştie să pună punctul pe i.

 

Alexandra e din judeţul Ialomiţa, stabilită în Ungaria de  10 ani. Căsătorită şi ea, are 27 de ani şi la fel ca şi Daciana ştie să pună punctul pe i.

Eu le urez bun venit şi vreau să le mulţumesc că au acceptat să contribuie la înfrumuseţarea blogului.

images

 

Școala e gratuită, da’ nu prea!


Știți și voi povestea aia cu școala în România e gratuită? Ei bine, iată cum stă treaba. Într-o intervenție televizată la Antena 3, ministrul educației, Liviu Pop, a oferit o nouă perlă cu și despre școală.

Educația e gratuită conform Constituției. În fapt, cineva trebuie să asigure această gratuitate. Statul asigură o parte din gratuitate, părintele asigură altă parte din gratuitate, copilul nu plătește nimic.

Stai, adică cum? Cum mă să plătească copilul? E logic și normal ca un copil de clasa 0 nu are de unde să plătească, plătesc părinții. Da’ în mintea dumneata probabil lucrurile nu stau așa. Păi când un lucru/serviciu e gratuit, păi e gratuit, nu plătesc eu mai mult de jumătate. E ca și cum îmi înscriu copilul la școală că am o reducere, nu că e gratuit. Da’ profesorii sunt plătiți de stat, dar și profesorii cât și elevii trebuie să aibă material didactic, cum ar fi cărțile, care cică ar fi gratuite și ele, dar părinții le cumpără în fiecare an, nu la toate materiile ce-i drept, dar la cel puțin o materie nu sunt suficiente cărți sau sunt cărți care nu respectă programa școlară.

Deci cum stă treaba, domnule Liviu Pop? Școala e gratuită sau e doar cu reducere? Căci după spusele dumneavoastră, educația e gratuită, da’ nu prea!

17.09.2017


Știți cum e să rămâi fără acoperișul casei, să vezi cum copacii zboară din rădăcini, cum fibra de pe colna vecinului ajunge în fața casei tale?

Știți cum e să te prindă pe drum ditamai furtuna?

Știți? Eu bine, dacă nu știți vă spun eu cum e.

Vă asigur că nu e plăcut! Nu e plăcut, ba e de-a dreptul enervant că nici măcar nu a fost anunțată furtuna de acum o săptămână. Nu s-au luat măsurile necesare și cei competenți practic s-au p*șat pe noi, cei din vestul țării.

Ce ne-a „plăcut” cel mai mult a fost să stăm fără energie electrică timp de 4 zile(unele sate încă așteaptă realimentarea completă), iar cei de la Enel să ne ofere informații care nu aveau nicio treaba cu realitatea.

Apoi, când te uiți în ochii moșului Ioan și vezi tristețea din. ei, tristețe datorată faptului că agoniseala lui de o viață e de jumătate praf, ai ziua f****ă complet.

La Timișoara un om a murit după ce panoul proaspăt reabilitat l-a pocnit. Reacția primarului Roibu a fost ceva de genul „o pită-n plus pentru săraci”.

Ceea ce nu înțelegeți voi e că noi suntem exact ca vânatul, mai trebuie doar apăsat trăgaciul sau să călcăm capcana.