Despre viață

Îmi place să cred că orice lucru din viață are rostul lui. Unele lucruri sunt necesare, altele nu. Cum ar fi dacă nimeni nu ar face greșeli? Dacă toți eram perfecți, unde găseam imperfecțiunea? 

Viața este cum ți-o faci. Niciunul dintre voi nu este victimă, dacă ai puțină minte poți să ai o viață frumoasă.

”Fiecare cum își așterne, așa doarme!”… Asta îmi spuneau părinții mei. E foarte adevărat că de multe ori viața ne dă cele mai dure lovituri. E exact ca la șah, când crezi că faci mutarea corectă și celălalt îți dă șah-mat. 

Uitați-vă puțin în jurul vostru, vedeți vreun om perfect? Perfecțiunea nu există. Există doar pentru tine, când tu crezi că ești perfect, dar ceilalți niciodată nu o să te considere așa. Toți avem idei diferite despre viață, toți avem un vis, toți ne dorim acel ceva ce parcă nu se mai întâmplă, dar credeți-mă că nu o să se întâmple dacă stați cu mâinile în sân și nu faceți nimic. În viață trebuie să riști ca să câștigi ceva. Nimic nu e gratis și nimic nu e ușor. 

Mereu trebuie să ținem capul sus, să privim înainte, să lăsăm trecutul în urmă. Toți greșim, dar trebuie să și iertăm sau măcar să trecem cu vederea, dar niciodată să nu uităm.

Tânăra generație

Nu am să scriu din răutate acest articol, nici nu vreau să jignesc pe nimeni, dar cu naiba pot să fie tinerii din ziua de azi atât de nepăsători? Cum poți să te dai mare ”jmeker”, când nici măcar limba română nu o știi? Cum poți să te bați cu pumnii în piept că ești cel mai tare, dacă tu nici să te exprimi, atât verbal, cât și în scris, nu ești în stare? 

Și eu fac parte din tânăra generație, și eu am făcut greșeli, și eu am mers la discotecă, și eu am fumat, la rândul meu și eu am cântat în baruri și la baluri pentru bani puțini, dar am știut tot timpul unde îmi este locul. Nu sunt cel mai bun exemplu, m-am lăsat de școală, m-am angajat ca să pot să mă întrețin, atât pe mine, cât și pe bătrâna mea mamă, care în ochii mei e cea mai tânără, cea mai frumoasă și cea mai bună persoană. Tatăl meu ne-a părăsit la vârsta de 66 de ani, eu aveam 15 ani, mama avea 57 de ani, am fost un copil făcut la bătrânețe pentru a avea și ei un sprijin. Am preferat să renunț la visele mele pentru a reuși să o ajut pe mama, care datorită sistemului și legilor din această țară, nu se putea angaja. Era trecută de 50 de ani. Nu îmi este rușine cu ceea ce am fost sau ce am devenit, chiar și fără școală mă simt mândră de mine. Am avut probleme din care am ieșit cu greu, dar am putut scoate capul în lume și să spun: ”DA! M-am lăsat de școală, m-am angajat la 15 ani și lucrez zi și noapte ca să pot să o ajut pe mama mea.”. Ce lucru rău e în asta?

Eu văd altfel lucrurile. Să revin la subiect.

Tu, tinere, cu ce te poți lăuda? Ce ai făcut toată viața ta până acum? Dacă nici măcar interesul pentru școală nu ți-l dai, de ce te bați cu pumnii în piept? De ce nu mergi la muncă, de ce nu te gospodărești singur? Crezi că viața e ușoară? 

Mulți dintre tineri au devenit mult mai pasivi decât ar trebui. Nu îi bag pe toți în aceiași oală, sunt mulți care încă se mai gândesc la viitorul lor, pe aceștia îi respect. 

Dar  cu ceilalți cum rămâne? Sincer, nu pot să înțeleg cum pot să fie așa? E noua modă a secolului XXI, e ceva normal să fii analfabet, să fii prost de dau gropile în tine.  Nu pot decât să sper că o să realizeze și ei că nu e bine ceea ce fac.

Părinții vă oferă tot ce vă doriți, doar ei știu câte eforturi fac pentru voi, ar fi ceva normal să le arătați că le apreciați eforturile. Puneți mâna și învățați, o faceți pentru voi, pentru viitorul vostru. Aveți idee câți copii defavorizați, fără nici cel mai mic sprijin, ar da orice să meargă la școală? Voi, care aveți acest privilegiu, vă doare în bască, nu vă pasă și nu vă străduiți nici măcar puțin.

Rușine! Rușine pentru că treceți prin școală ca Vodă prin lobodă și nu se leagă nimic de voi. 

Suge-o Ramona

De curând am citit și eu cartea ”Suge-o Ramona” de Andrei Ciobanu. O carte bună din punctul meu de vedere, dar parcă prea mult e trasă mâța de coadă. E o carte, după cum și autorul o prezintă, semi-erotică, semi de toate. 

Nu mi se pare un lucru rău să scrii despre relații tale din adolescență. În general m-a fascinat cartea pentru că sunt bine descrise momentele, parcă ești și tu o parte din povestea autorului, te ține în suspans.
Din carte nu lipsește nici umorul, psihologia și nici sentimentele, toate acestea combinate au creat povestea în sine.
Fiindcă umorul este punctul lui forte, autorul a știut cum să se exprime prin intermediul acestuia. Nu e cea mai reușită carte, dar totuși e bună.
Acum, dacă mă gândesc, morala poveștii lui Andrei Ciobanu este următoarea:
Nu contează dacă ești scund, gras, urât, frumos, înalt, sărac lipit sau plin de bani, dacă e să se întâmple ceva se întâmplă, mai devreme sau mai târziu. Ești doar un pion al vieții, viața joacă șah cu tine, dar dacă te duce mintea poți să întorci lucrurile în favoarea ta. Fiecare dintre noi am trăit momente de neuitat lângă cineva, toți avem acea fată sau acel băiat care ne-a rămas în suflet, dar mereu trebuie să privești înainte, să treci peste.
Fiecare dintre noi are momente în care pur și simplu nu mai putem, în care viața este doar în alb-negru, iar noi o vedem în nuanțe de gri, dar important e să nu te dai bătut, să vrei să te detașezi de acel sentiment, să ai ambiție, să crezi că poți face ceva mai bun cu viața ta.
Nu trebuie să arați cuiva sau să îi spui că e tot universul tău, chiar dacă așa consideri, acea persoană o să își dea seama că poate face ce vrea din tine. Trebuie să știi cum să îți ții în frâu sentimentele, să știi să te comporți mai indiferent. Niciodată nu trebuie să te arați tuturor, oamenii sunt răi, până și cei mai buni prieteni pot să îți devină dușmani.
Concluzia e clară, în viață toți umblă să ți-o tragă, dar dacă demonstrezi că poți să stai deasupra lor s-ar putea să le-o tragi tu lor. Există fel și fel de oameni, rar mai găsești pe cineva de încredere, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți la visele tale. Crede în ele și după cum spuneam, dacă e să se întâmple ceva se va întâmpla.

P.S: Asta e părerea mea, vă recomand să citiți înainte cartea. Poate nu este pe gustul vostru, dar gusturile nu se discută. Eu am citit-o online. Am de gând să o comand.
Apropo, felicitările mele pentru Andrei Ciobanu!

Se poate și mai rău de atât?

Am urmărit un clip de pe youtube absolut dezgustător! Cum mama dracului poate să fie această ”vedetă” de la noi din țară atât de proastă? Nu îi cunosc trecutul, nici măcar nu știu cum a ajuns vedetă, dar pot spune că în România totul e posibil. Adevăratele talente sunt necunoscute, iar curvele și proștii/proastele sunt vedete. 

Andreea Tonciu, căci despre ea este vorba, e mai proastă decât prevede legea. 

Urmăriți clipul acesta:

P.S: Poate m-am înșelat eu și e ceva geniu. Poate dă dovadă de imaginație doar. :))

Valentine’s day și copilele de pe internet!

Se aproprie cu pași repezi ziua de 14 februarie. Cum? Nu știți ce e pe 14? Valentine’s day, mă! Cum să nu știți? Peste tot se vorbește numai despre asta. 

Sunt total de acord cu Valentine’s day. Ador să primesc cadouri, dar când am văzut copile de 12-13 ani pe Facebook că  varsă lacrimi amare deoarece nu au un iubit, iar pe 14 februarie sunt singure pur și simplu am izbucnit în râs. Nu că e ceva foarte amuzant, dar sincer… La 12 ani plângi că nu ai iubit? La 20 ce faci? Plângi din cauză că nimeni nu vrea să petreacă nopți fierbinți cu tine? 

Eu la 12 ani mă jucam cu păpușile și mă uitam la desene, iar voi suferiți din dragoste? Mai puneți și statusuri de supărare. Citez:

” Singură de Ziua Ândrăgostiților! Nui nimic măcar o să mă înbăt singură!”

Tu, copilă proastă, Tedi nu conține alcool! Eventual: morcovi, măr și miere. Bag mâna în foc că nu conține gram de alcool.  Copilă fără minte, eu zic să uiți dracului de Ziua Îndrăgostiților și să pui mâna să înveți. 

În schimb, mai este o categorie care se jură pe toate mormintele și pe toți sfinții că o să se răzbune pe idiotul care le-a făcut să sufere. Păi, cine dracu te-a făcut să suferi la 12 ani? Actorul principal din desenele de pe Disney Channel? Sau prințul din povestea de seară? Chiar nu pot să îmi dau seama.

Ce să faci? Secolul XXI. Mai era o vorbă: ”Poveștile nu mai există. Prințul merge sâmbătă seara la curve, iar prințesa se îmbată ca să îl uite!”.

Nici eu nu știu ce are, așteaptă la rând!

Asta am auzit astăzi din gura unei funcționare a Băncii Transilvania, care nu cred că avea mai mult de 26 de ani și se răstea la o mine. Pentru ce se criza? Am avut jegosul tupeu să o întreb ce morții mă-sii face cu computerul pe care lucra? Aveam de scos niște bani și pentru un lucru de 10 minute, am stat la bancă mai bine de o oră. 

După ora aceea infernală în care am așteptat, văzând că nici măcar unul dintre oamenii care așteptau să își plătească facturile nu zice nimic, mi-am luat inima în dinți și am întrebat-o pe pipița de la primul ghișeu:

– Mă scuzați că vă întreb, dar mai are rost să stăm aici sau revenim mai târziu?

Am primit un răspuns la care nu m-aș fi așteptat:

– Auzi doamnă? Nici eu nu știu ce are, deci așteaptă la rând!

În momentul acela am crezut că explodez, așa că, ceea ce gândeam eu a ieșit pe gură fără să îmi dau seama:

– În primul rând sunt domnișoară. În al doilea rând, ca și client al băncii am dreptul la informație. Dacă nu ești în stare să o oferi, după ce mama dracului mai lucrezi aici? Eu te-am întrebat frumos, puteai și tu la fel de frumos să îmi spui dacă mai are rost să stau sau nu, dar una ca tine nu poate înțelege că trebuie să răspundă pe un ton calm și decent. Am așteptat momentul potrivit, iar acum abia aștept să îmi închid contul de aici. 

La auzul acestor vorbe funcționara a pierit complet, a albit la față și tot ce a mai putut spune a fost:

– Avem o problemă legată de soft, programul nu merge, s-a blocat. Sperăm să nu dureze mult.

Pur și simplu m-am uitat la ea și i-am zis:

-Mulțumesc! O zi bună!

Păi, de ce morții mă-tii de parașută nu ai zis așa de la început? Ți-a plăcut să te răstești la mine? Ai văzut că sunt tânără și te-ai gândit că nu ai pentru ce să îmi dai explicații? 

Asta este… Eu ți-am vorbit pe același ton pe care mi-ai vorbit tu și în același mod. Bucură-te că nu ți-ai luat și una de mamă.

Păi, eu nu mi-am scos banii, nu știu nici dacă ceilalți oameni care așteptau la rând și-au plătit facturile, dar știu că toți se uitau la mine ca la urs în momentul în care mă îndreptam spre ieșire.