Întrebări de sezon


Al doilea post a lui Mugur. De data aceasta are întrebări, întrebări puțin mai neobișnuite pentru unii, dar foarte reale și obișnuite pentru alții.


Acum, că o mică parte din planetă sărbătorește nașterea în urmă cu 2015 ani a copilului unei fete palestiniene violate de un zeu invizibil (care zeu era de fapt una și aceeași ființă cu viitorul copil rezultat din viol, da’ nu de poticnim noi în atâta lucru), peste tot se spune că tre’ să fii mai bun care (har Domnului) rimează cu „Crăciun”. Bine, rimează și cu „furtun”, dar nu se aplică în context.
Întrebare:
Oamenii devin mai buni pe 25 Decembrie la ora 0:00’:01” după care devin din nou mai răi în aceeași zi la ora 23:59’59”? De ce nu rămân buni?
Că dacă ar rămâne buni și pe fiecare 25 Decembrie ar deveni MAI buni chiar și cu 1%, în cei 2015 ani câți au trecut de la viol, lumea ar trebui să fie în așa hal de bună și de iubitoare încât aș face dracu’ (Doamne iartă-mă!) diabet de atâtea dulcegării:
– Hai, ia tu Audi-ul meu A8W12 Quattro, vreau să ți-l dăruiesc!
– Vai, nu se poate, nu accept așa ceva, dar, te rog, ia tu vila mea de la Sinaia! Ți-o dau cu tot cu câine și nevastă!



P.S1: Îl poate ajuta cineva? Să îl lămurească?
P.S2: Fără psihiatrii, psihologii sau orice medic care se ocupă cu bolile mintale, el n-are nevoie de așa ceva, își ia pastilele în fiecare zi. :))

Sărbătorile de iarnă


Sărbătorile se iarnă sunt foarte aproape, atât de aproape încât poți să le simți mirosul ce seamănă a scorțișoară și a plăcinte proaspăt scoase din cuptor. M-am întrebat mereu ce este atât de special la aceste sărbători, dar niciodată nu am găsit răspunsul, până acum…

Acum mi-am dat seama ce au sărbătorile atât de special: FAMILIA!

Îmi aduc aminte ce frumos era Crăciunul când eram mică. Eram toți acasă, de multe ori cântam colinde și întotdeauna de Crăciun începea să ningă. Era o atmosferă mirifică, cel puțin pentru mine.

Acum, toată lumea merge care încotro. Am uitat să apreciem sărbătorile așa cum sunt ele. Nu ne mai place să petrecem timpul alături de cei dragi. Masa de Crăciun nu mai are același farmec și nici aceiași semnificație. Mulți dintre oameni preferă să iasă la restaurante. Tinerii să meargă în discoteci, iar de colindat pe la casele oamenilor, ei bine, sunt puțini care mai merg. Puțini sunt și aceia care păstrează tradiția.

Așadar, să ne aducem aminte de adevărata semnificație a sărbătorilor de iarnă. Să fim mai buni, să petrecem timp cu cei dragi și să ne aducem aminte și de cei care nu mai sunt. Să sărbătorim ca pe vremuri. Să nu uităm de tradiție.

Dragi bucureșteni: CU PLĂCERE !!!


Primul guest-post a lui Mugur B.

În urmă cu câteva zile, de fapt cred că sunt săptămâni, vorbeam cu Mugur despre un guest-post. Am așteptat, am așteptat și am tot așteptat și într-un final am primit unul pe care să îl public până îl termină pe celălalt. Da, o să mai fie post-uri scrise de Mugur! Celălalt e surpriză, așa că vă delectați cu ce aveți până îl termină. 

P.S: Între noi fie vorba, Mugur e făcut cu vreme! 🙂 

Să începem:


”Acum vreo doi ani am trimis următorul e-mail Administrației Parcurilor din București:

Propunere de colaborare
Bună ziua! Mă numesc Mugur Bunea și sunt din Sinaia. Vă scriu în legătură cu acest semn pe care l-am văzut în Parcul Herăstrău:
12279239_10206674962965461_1488296730846179886_n
Reacția oricărei persoane la citirea acestui text, care pare scris de Elena Băsescu, ar fi un hohot de râs…
Aș dori totuși să am o reacție pozitivă și să îmi ofer, la modul cel mai serios cu putință, serviciile de consilier de limba Engleză. Sunt dispus să lucrez pro bono la proiectul de traducere a semnelor din parcuri, nu de alta, dar mi-e rușine, ca român, că ar putea vreun străin să citească ororile dumneavoastră.
Dacă sunteți interesați de oferta mea, voi reveni cu un CV.
Vă mulțumesc.
Mugur Bunea.
Vă dați seama că nu mă așteptam să mi se răspundă… Doar suntem în România.
Ei bine, spre uriașa mea surpriză, am primit, după mai puțin de o săptămână, următorul e-mail:
Buna ziua,
Va multumim pentru propunerea si oferta dumneavoastra privind schimbarea textului descriptiv de pe hartile parcului Herastrau. Dorim sa va informam pe aceasta cale, ca in urma sesizarii dvs, de curand s-a dispus schimbarea acestor harti cu unele actualizate, facandu-se inclusiv schimbarea textului in Lb. Engleza.
Textul actual in Lb Engleza este conceput de angajatii ALPAB din departamentul Relatii Publice Interne si Internationale. Mai jos v-am atasat corpul textului ce a fost inclus pe harta din Parcul Herastrau, in speranta ca acest text va va multumi din punct de vedere literar si gramatical .
Extras din textul istoric in Lb. Engleza :
“Herastrau Park was inaugurated in 1936 as “Carol The Second” on a slough area in the north side of the capital. It is one of the biggest lakes of Bucharest lying on a 110 hectares surface. The projects for the park were realized by architects Pinard and Rebhun who contributed to the vegetation arrangement and composition (trees, bushes, flowers) , leaving a special mark on the park. In the meantime, the idea that the park can be arranged in two areas had emerged: the old park – a quiet zone dedicated to relaxing and culture ; and across the lake – dedicated to sport activities and entertainment events. The second area was designed by the architects Visan and Mateescu, so that the harmony between the two areas was to be maintained.”
Acest text este in momentul de fata afisat pe toate hartile din Parcul Herastrau. Toate hartile parcurilor din Bucuresti vor fi refacute, inclusiv textul istoric si descriptiv.
Va multumim pentru aducerea la cunostinta a acestor aspecte,
Andrei Sava,
Serviciul Relații Publice și Internaționale Primăria Municipiului București Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București
_Tel: 0723 333 459_
_E-mail: andrei.sava@alpab.ro_
_www.alpab.ro_

Black Friday și vânzători agramați!


Bună tuturor! Am revenit! Da, am lipsit cam mult de pe aici, nu am scris, nu mi-am dat cu părerea și recunosc că lenea a fost și ea vinovată pentru toate acestea, dar…. Există un dar… O să vă explic altădată.

Ca articol de revenire o să vorbesc, de fapt o să scriu ceva despre Black Friday. Da, astăzi este black friday. Și nu, nu o să vă spun cum luați țeapă la prețuri de la unele site-uri, o să vă spun ce am găsit eu pe e-mail în dosarul spam.

Priviți și vă minunați:

You just say what?! Cum mama mă-sii să comand de la voi ceva? E bine că vindeți compresoare, e rău că al vostru cap e plin de aer. Nu există nici o sfărâmă de creier, nici cea mai mică.

”Parcă var prinde bine o carte de gramatică și DV!”

Apropo, îmi explică și mie cineva ce vrea să zică cu: ”… sau alege si mai multe mii de produsele noastre”?

Poate sunt eu bătută în cap, dar în locul acestora m-aș apuca să învăț limba română decât să fac comerț online. Doar ziceam și eu…

Despre maestrul Tony Poptămaș.


Că nu îi suport citatele e una, dar să văd că o grămadă de oițe zburdă în jurul lui… Mă abțin.

Luați de aici:

Untitled

1,2 milioane de oameni? Pe bune? Cel mai rău este că 317 prieteni de ai mei apreciază asta, adică îl apreciază pe acest om.

Ca să apreciezi un om trebuie să știi ce a făcut sau ce face. Eu habar nu am. De asta nici nu îl apreciez.

În prezent știu că se ocupă cu spălarea pe creier a celor care îi distribuie citatele.

Am aflat și că e cântăreț, dar ce cântă? Eu nu l-am auzit niciodată.

În final, aș vrea să îmi rog prietenii care îl apreciază și îi apreciază și pagina, mai mult de atât îi și distribuie citatele care par scrise de un om care tocmai a tras ceva pe nas, să îmi spună ce face, cu ce se ocupă și mai ales ce le place la maestru? Bănuiesc că din moment ce apreciezi pagina cuiva, trebuie să știi și ce face respectivul.

Ce am găsit în spam?


Dacă de obicei nu verific spam-ul, în dimineața asta l-am verificat. Am găsit asta:

Untitled

Iei, am câștigat 30 de lei! Sau ar trebui să spun ”a-m câștigat 30 de lei” ?

Cum să fii agramat și să te mai dai și în spectacol?

Mulțumesc frumos! Nu pot să accept reducerea din două motive:

1. Sunteți agramați!

2. Eu nu comand de la voi, agramaților!

Aș trece cu  vederea , dar nu e prima dată când primesc astfel de mesaje de la voi. Acestea fiind spuse, luați-vă reducerea și băgați-o undeva.

Cald, mult prea cald!


Cald, foarte cald! Astăzi efectiv m-am amețit de cap de la căldură. M-a lovit exact în moalele capului și m-a făcut să tremur și să simt că nu mai am nicio putere. Acum mă ascund în cameră unde este răcoare. Vă recomand și vouă să stați mai mult la umbră, cel puțin până diseară când se mai răcorește, dar știu că mulți dintre voi sunteți la muncă, așa că vă recomand câte ceva pentru a învinge canicula:

1. Hidratați-vă! 

Da! Consumați cât mai multă apă sau ceai de mentă. În nici un caz nu este recomandat alcoolul, poate doar o bere rece!

2. Consumați fructe și legume care hidratează!

Poate pare o prostie, dar nu este. Sunt multe fructe și legume care hidratează mai bine decât un pahar cu apă. De exemplu:

– pepenele verde conține 92% apă și concentrații de săruri hidratante, calciu, magneziu, potasiu și sodiu;

– castravetele conține 96% apă, iar datorită balanței sale echilibrate de minerale, are un efect hidratant de două ori mai puternic decât aceiași cantitate de apă consumată;

–  roșiile conțin 90% apă;

– strugurii, merele, avocado, papaya etc.

3. Consumați iaurt!

Nu, nu m-am smintit! Iaurtul hidratează! Încercați, nu aveți nimic de pierdut!


Persoanele cele mai expuse la efectele negative ale caniculei sunt bătrânii , în special cei peste 75 de ani. De asemenea , persoanele care suferă de boli mentale , cei cu demență sau cei care și în mod normal au nevoie de ajutor, persoanele cardiace, cele cu probleme respiratorii și cele care iau o anumita medicație care slăbește sau copiii sub 4 ani ar fi de preferat sa evite soarele cât mai mult.

P.S: Nu știu de voi, dar eu nu mai ies astăzi din casă. Nu îmi place căldura, nu îmi place nici frigul. Temperatura ideală pentru mine este de până în 24 de grade Celsius, probabil și din cauză că sunt născută toamna. Apropo, dacă mai aveți și alte metode care le aplicați pe timp de caniculă le puteți lăsa în comentariu.

canicula-recomandari-medicSursa foto

Da, mamă!


Nu știu ce părere aveți voi despre Delia, dar mie îmi place. E și frumușică și are și voce, dar cu melodia de mai jos m-a dezamăgit complet.

Ceea ce înțeleg eu din melodie e că ar trebui să bem până cădem sub masă, doar așa ca să îl uităm.

Acesta e refrenul:

”Da, mamă! Sunt beată,
Pentru că altfel nu îl pot uita
Și n-am nevoie de iertarea ta,
Nu spune că n-ai fost și tu așa cândva.” 

Serios acum, eu ce să înțeleg? E o moștenire de familie? Adică, what the fuck?

Ce e și mai rău:

UntitledSursa

Oare de unde s-o fi inspirat această fetiță? Poza a fost postată pe data de 11 iulie. Fata nu are mai mult de 12-13 ani. Asta trebuie să învețe tinerii?

So, nu știu ce părere aveți voi, dar eu sunt dezamăgită și puțin speriată de această melodie. Deh, poate sunt eu prea sensibilă, dar vă asigur că nu sunt.

P.S: Oare continuarea cum o să fie? ”Da, tată! Sunt fumată.”?

Sursa video

Cum au ajuns alții pe blogul meu.


Am blogul acesta de ceva vreme, iar astăzi am aruncat un ochi peste statistici. Nu sunt foarte citită, cei drept nici nu scriu prea des. Într-un an de zile am doar 1018 vizualizări, 524 vizitatori, 92 de aprecieri și 81 de comentarii printre care se numără și ale mele.

Am aruncat un ochi și peste țările de unde s-a intrat la mine pe blog, cele mai multe vizualizări fiind din România, Germania și Regatul Unit.

O să dezbat puțin termenii de căutare:

Ai căutat și ai ajuns unde trebuie, sper că ți-au plăcut și articolele mele.

Untitled

Nu înțeleg ce ai vrut să cauți, dar se pare că ai ajuns la mine pe blog. Data viitoare sper să te faci înțeles!

Untitled

Mda, sper doar să nu te faci popă!

Untitled

Am scris despre acest tânăr talentat, pentru orice informație în plus mă puteți contacta sau puteți lua legătura cu el pe Facebook(aici sau aici).

Untitled

Uite că mai sunt și oameni care nu vor să fie spălați pe creier și vor o televiziune curată, chiar dacă petiția nu a ajutat la curățarea televiziunii.

Untitled

What? Măcar încearcă să scrii corect!

Untitled

Nu înțeleg pentru ce ți-a trebuit concluzia, sper doar că nu pentru școală. 

Untitled

Ei bine, cu acești termeni necunoscuți nu știu ce este, dar fie…


Și cam atât a fost. Sper că nu v-am plictisit prea tare. 🙂

Evaluarea Națională-motiv de mândrie!


Știți cum este să vă simți mândri de o realizare? Și nu, nu de realizarea voastră ci de realizarea altcuiva. Ei bine, eu am aflat astăzi, de fapt ieri. Ieri s-au afișat rezultatele de la Evaluarea Națională și am avut plăcerea să văd că nepotul meu are media la Evaluarea Națională de 9,15. Nu este 10, dar nici sub medie nu e. E foarte bine și îl felicit pentru rezultate.

Mă bucur că am o soră mai mare și un nepot de care pot spune că mă face mândră. Nu avem o legătură foarte strânsă, dar asta nu înseamnă că nu pot să mă mândresc cu el.

Mă mândresc cu el atât pentru rezultatele de la școală, dar și pentru faptul că iubește muzica și dansul popular. Aș fi fost mândră de el și dacă nu ar fi avut aceste rezultate.

E o minunăție de băiat! Nu spun asta doar pentru că este nepotul meu, am aceiași părere despre toți copiii care au avut rezultate mari la Evaluarea Națională.

În încheiere, vreau să felicit toți elevii care au obținut rezultate bune la Evaluare și să le urez mult succes!

P.S: Pe nepot nu îl mai laud că mi-e că se prea învață, dar sunt sigură că știe cât de mândră sunt de el!