Cum e să locuiești cu un cadavru în casă?


Fraților, tocmai citeam pe net știri din județul Arad. Ghiciți peste ce am dat?

Un alcoolic anonim, cu vârsta de 50 de ani, pur și simplu a stat două luni cu cadavrul mamei sale în casă

Cum e posibil? Habar n-am. Nimeni nu știe.

Tipul stă la bloc, iar vecinii revoltați de mirosul înțepător care venea din apartamentul bărbatului, au sunat miercuri seara la 112.

Practic, cei care au efectuat apelul de urgență au fost băieții de la pompe funebre, care au sediul în aceiași clădire, după ce au recunoscut mirosul de mortăciune.

La fața locului s-au deplasat polițiștii și cei de la Serviciul Județean de Medicină Legală, care cotrobăind prin apartament, au găsit cadavrul mumificat al unei femei. Practic au dat peste un cadavru în stare de putrefacție și… Surpise! L-au luat pe fiul răposatei la secție pentru declarații, dar acesta mai avea puțin și intra în comă alcoolică, după spusele polițiștilor. Cică, bărbatul se afla în stare avansată de ebrietate, iar la audieri ațipea. Polițiștii au decis să aștepte până când se va trezi ca să poată să îi ia o declarație.

Acum vine și întrebare mea. Cum dracu să stai cu mă-ta moartă în casă? Oare ai vrut să o împăiezi și să o pui în vitrină? Sau pur și simplu în fiecare zi din cele două luni ai fost atât de beat încât ai crezut că mă-ta doarme? Dar chiar și așa, nu te-a deranjat mirosul? Sau nu l-ai simțit? Ceea ce e puțin probabil deoarece l-a simțit tot blocul.

Aaa… Mai am o întrebare. Cum e să locuiești cu un cadavru în casă?

SURSA

Sursa foto